POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE ȘI OPERARE A SITE-ULUI WEB WOWbyVINIMONDO

Protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal este importantă pentru noi, prin urmare, acordăm o atenție deosebită protejării vieții private a vizitatorilor care accesează site-ul WOWbyVINIMONDO, precum și a celor ale căror date cu caracter personal ne-au fost furnizate de o terță parte, sau la care am avut acces dintr-o altă sursă, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (denumit în continuare “GDPR”).

Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de WOWbyVINIMONDO se va realiza întotdeauna în conformitate cu prevederile GDPR, precum și cu reglementările privind protecția datelor cu caracter personal. Prin Politica de confidențialitate, WOWbyVINIMONDO dorește să informeze persoanele vizate cu privire la natura datelor cu caracter personal pe care le colectăm și le procesăm, precum și cu privire la scopurile prelucrării. În plus, persoanele vizate sunt informate prin intermediul Politicii de confidențialitate și cu privire la drepturile de care beneficiază.

 

CINE SUNTEM?

Suntem WOWbyVINIMONDO Import S.R.L., cu sediul în București, str. Constantin Sandu Aldea, nr 37, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/4949/2009, CUI RO 25444858, capital social 1680 lei.

 

CE SUNT DATELE CU CARACTER PERSONAL?

„Date personale” înseamnă̆ orice informație sau informații care vă pot identifica direct (de exemplu numele dumneavoastră̆) sau indirect (de exemplu, prin intermediul datelor pseudonime, cum ar fi un număr de identificare unic). Aceasta înseamnă̆ că datele personale includ lucruri precum adresa de e-mail, domiciliul, telefonul mobil, numele de utilizator, fotografiile de profil, preferințele personale și obiceiurile de cumpărături, conținutul generat de utilizatori, informațiile financiare și informațiile privind situația financiară. Acesta ar putea include și identificatori numerici unici, cum ar fi adresa IP a computerului dumneavoastră̆, precum și modulele cookie.

 

CE ÎNSEAMNĂ PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL?

“Prelucrarea” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.

 

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL

Operatorul de date cu caracter personal (denumit în continuare “operatorul”) este WOWbyVINIMONDO.

 

PRINCIPII PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR

WOWbyVINIMONDO se obligă să respecte principiile de protecție a datelor cu caracter personal (denumite în continuare „Principiile”) prevăzute de GDPR, pentru a se asigura că toate datele sunt:

  • Prelucrate în mod corect, legal și transparent;
  • Colectate în scopuri specificate, explicite și legitime;
  • Adecvate, relevante și limitate în raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate;
  • Păstrate într-o formă care nu permite identificarea persoanelor vizate mai mult timp decât este necesar în raport de scopul prelucrării;
  • Procesate în conformitate cu drepturile persoanei vizate

 

TEMEIUL ȘI SCOPURILE PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL

În scopul încheierii și executării contractelor – Conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR, pot fi prelucrate date personale în scopul încheierii sau executării contractului. Pentru a putea să vă oferim produsele și serviciile noastre, este nevoie să prelucrăm date cu caracter personal care vă aparțin.

În scopul îndeplinirii unor obligații legale – Conform art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR, pot fi prelucrate date personale în scopul îndeplinirii unor obligații legale. Solicităm o serie de date personale, inclusiv, în anumite situații, codul numeric personal, în scopul de a ne îndeplini obligațiile impuse de către autoritățile fiscale în legătură cu facturarea și raportările către autoritățile fiscale.

În scop de marketing – Conform art. 6 alin. 1 lit. a) din GDPR, pot fi prelucrate date personale dacă persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice. Astfel, în anumite situații, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi utilizate cu scopul de a vă transmite mesaje de marketing, oferte, știri, viitoare campanii, invitații la diverse evenimente.

În scopul îndeplinirii obiectului nostru de activitate – Conform art. 6 alin. 1 lit. a) din GDPR, pot fi prelucrate date personale dacă persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice. Astfel, vă putem contacta sau putem transmite datele dumneavoastră cu caracter personal în scopul realizării obiectului nostru de activitate.

 

NESWSLETTER

Dacă v-ați abonat în secțiunea de Newsletter, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi utilizate cu scopul exclusiv de a vă transmite informări cu conținut de marketing, despre produsele, serviciile și/sau promoțiile desfășurate de către WOWbyVINIMONDO într-o anumita perioada.

Datele dumneavoastră cu caracter personal urmează a fi șterse de îndată, atunci când anulați abonamentul din secțiunea de Newsletter a WOWbyVINIMONDO.

Vă puteți dezabona în orice moment prin intermediul linkului atașat Newsletterului primit sau printr-o solicitare scrisă adresată pe email la adresa menționată în secțiunea de contact a site-ului nostru.

WOWbyVINIMONDO își rezervă dreptul de a selecționa persoanele cărora le va trimite mesaje de tip newsletter și/sau alerte cât si dreptul de a elimina din baza sa de date orice Membru sau Client care și-a exprimat anterior consimțământul de a primi mesaje de marketing, informare și/sau alerte, fără nici un angajament ulterior din partea WOWbyVINIMONDO, sau a vreunei notificări prealabile a acestuia.

 

DIVULGAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL CĂTRE TERȚI

Datele cu caracter personal prelucrate de către WOWbyVINIMONDO vor putea fi divulgate și/sau transferate către terți doar în situația în care există consimțământul dumneavoastră expres pentru a proceda în acest sens, cu excepția situațiilor în care există o obligație legală/contractuală pentru WOWbyVINIMONDO de a proceda în acest mod.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că este posibil ca, în anumite circumstanțe, să avem obligația de a divulga datele dumneavoastră cu caracter personal, partenerilor cu care WOWbyVINIMONDO colaborează și/sau altor terți furnizori de servicii ai WOWbyVINIMONDO.

 

PRELUCRAREA DATELOR DE CĂTRE TERȚI, ALTE SITE-URI

Site-ul WOWbyVINIMONDO poate conține, la un moment dat, linkuri de acces către alte site-uri ale căror politici de prelucrare a datelor pot fi diferite de cele ale WOWbyVINIMONDO.

Vă rugăm să aveți în vedere și să consultați politicile privind protecția datelor cu caracter personal ale celorlalte site-uri. WOWbyVINIMONDO nu își asuma responsabilitatea cu privire la informațiile trimise sau colectate de aceste terțe părți.

 

PRELUCRARE AUTOMATĂ DE DATE. COOKIE

În acest sens puteți consulta Politica noastră de Cookie și vă puteți exercita dreptul de a dezactiva Cookies, astfel cum este precizat in documentul menționat.

 

PERIOADA STOCĂRII DATELOR

WOWbyVINIMONDO poate păstra datele prelucrate pentru diferite perioade de timp, apreciate ca fiind rezonabile, în conformitate cu scopurile indicate anterior. Păstrăm datele dumneavoastră numai pentru perioada necesară pentru atingerea scopului pentru care deținem datele, pentru a satisface nevoile dumneavoastră sau pentru a ne îndeplini obligațiile impuse de lege.

Pentru a ști cât timp pot fi păstrate datele dumneavoastră, folosim următoarele criterii:

  • Atunci când achiziționați produse și servicii, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata relației noastre contractuale;
  • În cazul în care participați la o ofertă promoțională, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata ofertei promoționale;
  • În cazul în care ne contactați pentru o întrebare, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata necesară procesării întrebărilor dvs., dar nu mai mult de 3 ani de la ultima corespondență trimisă;
  • În cazul în care creați un cont, păstrăm datele dumneavoastră personale până când solicitați să le ștergem sau după o perioadă de inactivitate (fără o interacțiune activă cu noi). În acest sens, menționăm că datele prelucrate pentru acest scop vor fi șterse la 3 ani după ultima interacțiune cu utilizatorul contului (ca de exemplu, login in contul dumneavoastră);
  • În cazul în care v-ați oferit consimțământul pentru marketing, păstrăm datele dumneavoastră personale până când vă dezabonați sau solicitați să le ștergem sau după o perioadă de inactivitate (fără o interacțiune activă cu mărcile noastre) definite în conformitate cu reglementările și îndrumările locale. În acest sens, menționăm că datele stocate în bazele noastre de date pentru scopul comunicărilor de marketing direct sunt șterse din evidențele acestor baze de date la 3 ani de ultima interacțiune cu dumneavoastră;
  • În cazul în care modulele cookie sunt stocate pe computer, le păstrăm atâta timp cât este necesar pentru ca acestea să își atingă scopurile (de exemplu, pe durata unei sesiuni pentru cookie-urile de coș de cumpărături sau cookie-urile pentru ID-uri de sesiune) și pentru o perioadă definită în conformitate cu reglementările și îndrumările locale. În acest sens, menționăm că datele prelucrate prin modulele cookies folosite pentru a furniza publicitate comportamentală online, pentru a ne personaliza serviciile pentru dumneavoastră și pentru a permite distribuirea conținutului nostru pe site-uri de socializare (butoane de distribuire destinate afișării site-ului), vor fi păstrate pentru o perioadă de maxim 3 ani de la colectarea acestora, în baza consimțământului dumneavoastră.

 

DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE

În conformitate cu GDPR, aveți o serie de drepturi cu privire la datele personale pe care WOWbyVINIMONDO le prelucrează:

  • Dreptul de acces la datele prelucrare – aveți dreptul de a accesa datele personale pe care le deținem. Prima furnizare de informații se va face fără a percepe niciun fel de taxa. Daca veți mai avea nevoie de copii ale informațiilor deja furnizate, este posibil să percepem o taxă rezonabilă ținând cont de costurile administrative de furnizare a informațiilor. Solicitările vădit neîntemeiate, excesive sau repetate pot să nu primească̆ un răspuns.
  • Dreptul la rectificarea datelor – aveți dreptul să cereți ca Datele dumneavoastră̆ să fie rectificate dacă sunt inexacte sau învechite și/sau să le completați dacă acestea sunt incomplete. Dacă aveți un cont, poate fi mai ușor să vă corectați propriile date accesând linkul următor click aici
  • Dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”) – În unele cazuri, aveți dreptul de a obține ștergerea sau distrugerea Datelor dumneavoastră̆. Acesta nu este un drept absolut, deoarece uneori s-ar putea să fim forțați să păstram Datele dumneavoastră̆ din motive legale sau juridice.
  • Dreptul la restricționarea prelucrării – Aveți dreptul să solicitați restricționarea procesării Datelor dumneavoastră̆. Acest lucru înseamnă̆ că prelucrarea Datelor dumneavoastră̆ este limitată, astfel încât să putem păstra Datele, dar să nu le utilizam sau să le procesam. Acest drept se aplică in circumstanțe specifice prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor, și anume:
    • exactitatea Datelor este contestată de persoana vizată (adică̆ de dumneavoastră̆), pentru o perioadă care permite operatorului (adică̆ Cosmo Pharm) să verifice corectitudinea Datelor;
    • prelucrarea este ilegală și persoana vizată (adică̆ dumneavoastră̆) se opune ștergerii Datelor și solicită restricția de utilizare a acestora;
    • operatorul (de exemplu, Cosmo Pharm) nu mai are nevoie de Date pentru prelucrare, dar acestea sunt solicitate de persoana vizată (adică̆ de dumneavoastră̆) pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unor pretenții legale;
    • persoana vizată (adică̆ dumneavoastră̆) a ridicat obiecții procesării bazată pe motive legitime din partea operatorului (in acest caz Cosmo Pharm) in temeiul verificării dacă motivele legitime ale operatorului (Cosmo Pharm) depășesc pe cele ale persoanei vizate (adică̆ dumneavoastră̆).
  • Dreptul la portabilitatea datelor – aveți dreptul să mutați, să copiați sau să transferați datele care vă interesează̆ din baza noastră̆ de date într-o alta. Acest lucru se aplică numai datelor pe care le-ați furnizat, atunci când procesarea se bazează̆ pe consimțământul dumneavoastră̆ sau pe baza unui contract și este implementată prin mijloace automate.
  • Dreptul de opoziție – vă puteți opune în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră̆ atunci când o astfel de prelucrare se bazează̆ pe un interes legitim.
  • Dreptul de a retrage consimțământul în orice moment – vă puteți retrage consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor dumneavoastră̆ atunci când o astfel de procesare se bazează̆ pe consimțământ. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.
  • Dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere competentă – aveți dreptul să depuneți o plângere în fața autorității de protecție a datelor din țara dumneavoastră̆ de reședință sau de domiciliu pentru a contesta practicile de protecție a datelor oferite de Cosmo Pharm.
  • Dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră în scopuri de marketing direct – Vă puteți dezabona sau renunța la comunicarea noastră̆ de marketing direct în orice moment. Este mai ușor să faceți acest lucru via linkul „dezabonare” în orice e-mail sau comunicare pe care vi le transmitem.
  • Dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră de către noi atunci când desfășurăm acțiuni în interes public sau în interesele legitime proprii sau ale unui terț – vă puteți opune în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră̆ atunci când o astfel de prelucrare se bazează̆ pe un interes legitim.
  • Dreptul de a dezactiva Cookies – aveți dreptul să dezactivați modulele cookie. Setările din browser-ele de Internet sunt de obicei programate în mod implicit pentru a accepta modulele cookie, dar puteți să le reglați ușor modificând setările browser ului. Multe module cookie sunt utilizate pentru a spori gradul de utilizare sau funcționalitate a site-urilor web / aplicațiilor; prin urmare, dezactivarea modulelor cookie vă poate împiedica să utilizați anumite părți ale site-urilor sau aplicațiilor noastre, așa cum este detaliat în tabelul Cookie relevant. Dacă doriți să restricționați sau să blocați toate cookie-urile stabilite de site-urile web / aplicațiile noastre (care vă pot împiedica să utilizați anumite părți ale site-ului) sau orice alte site-uri / aplicații, puteți face acest lucru prin setările browser-ului.
  • Vă puteți exercita oricare dintre aceste drepturi în ceea ce privește datele personale pe care WOWbyVINIMONDO le prelucrează prin adresarea unei simple cereri către otilia.prodan@WOWbyVINIMONDO.ro. Într-o astfel de situație este foarte posibil să solicităm o dovadă a identității dumneavoastră.

 

SOLICITĂRI JURIDICE

Accesăm, păstrăm și oferim informațiile dumneavoastră autorităților de reglementare, factorilor de aplicare a legii sau altor entități:

  • Ca răspuns la o solicitare de natură juridică, atunci când considerăm, cu bună-credință, că legea ne impune acest lucru.
  • Ca răspuns la solicitări de natură juridică atunci când considerăm, cu bună-credință, că răspunsul impus de legile din jurisdicția respectivă afectează utilizatorii din acea jurisdicție și este conform cu standardele recunoscute la nivel internațional.
  • Atunci când considerăm, cu bună credință, că este necesar pentru: a detecta, a preveni și a răspunde la acte de fraudă, utilizarea neautorizată a oricărui material care ne aparține, încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre sau alte activități dăunătoare sau ilegale, pentru a ne proteja pe noi (inclusiv drepturile, bunurile sau materialele noastre), pe dumneavoastră și pe alții, inclusiv în cadrul investigațiilor sau al anchetelor autorităților de reglementare sau pentru a preveni decesul sau vătămarea corporală iminentă. De exemplu, dacă este relevant, furnizăm informații către și primim informații de la terți parteneri despre fiabilitatea contului dumneavoastră, pentru a preveni frauda, abuzul și alte activități dăunătoare în cadrul și în afara materialelor noastre.

Informațiile pe care le primim despre dumneavoastră pot fi accesate și stocate o perioadă mai lungă de timp atunci când fac obiectul unei solicitări de natură juridică sau unei obligații legale, al unei anchete guvernamentale, sau al unor investigații privind posibile încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre, sau în alte cazuri pentru a preveni prejudiciile.

 

RELAȚIILE CU ALȚI OPERATORI

În funcție de context, s-ar putea să ne găsim în situația necesității absolute de a oferi informații la un nivel mai înalt, atât global, cât și intern sau extern, partenerilor noștri și celor cu care facem transfer de date cu respectarea GDPR, în virtutea asigurării oferirii unor servicii cât mai profesionale cu putință. Informațiile controlate de WOWbyVINIMONDO ar putea fi transferate, transmise sau stocate și prelucrate în UE sau în alte țări decât țara în care locuiți, în scopurile descrise în această politică. Aceste transferuri de date sunt necesare pentru a putea furniza servicii la cel mai înalt nivel, precum și a continua să vă furnizăm materialele noastre la cel mai bun nivel profesional. Utilizăm clauze contractuale standard aprobate de Comisia Europeană și ne bazăm pe deciziile privind caracterul adecvat emise de Comisia Europeană cu privire la anumite țări, după caz, în ceea ce privește transferurile de date din SEE către Statele Unite și către alte țări.

 

SECURITATEA PRELUCRĂRII

WOWbyVINIMONDO a adoptat măsuri tehnice și organizatorice de prelucrare a datelor, actualizate în conformitate cu cerințele GDPR, cu scopul de a proteja datele dumneavoastră cu caracter personal împotriva oricăror acțiuni de acces neautorizat, utilizare necorespunzătoare sau divulgare, modificare neautorizată, distrugere sau pierdere accidentală. Toți angajații și colaboratorii WOWbyVINIMONDO, precum și orice terțe părți care acționează în numele și pe seama WOWbyVINIMONDO sunt obligați să respecte confidențialitatea informațiilor dumneavoastră și cerințele GDPR, în conformitate cu prevederile Politicii de confidențialitate.

 

EXONERARE DE RĂSPUNDERE

Site-ul WOWbyVINIMONDO poate conține legături către alte site-uri și/sau alte pagini web care nu sunt proprietatea WOWbyVINIMONDO nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la conținutul acestor site-uri și, prin urmare, nu va putea fi ținută răspunzătoare pentru conținutul, publicitatea, bunurile, serviciile, software-ul, informațiile sau alte materiale disponibile pe sau prin intermediul acestor site-uri. WOWbyVINIMONDO  nu va fi responsabilă de pierderea datelor cu caracter personal, de orice efecte negative asupra datelor personale ale vizitatorilor sau de alte daune morale și/ sau patrimoniale cauzate de accesul la respectivele site-uri.

 

ACTUALIZAREA POLITICII DE PROTECȚIE ȘI PRELUCRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că prezenta Politică poate face obiectul unor modificări periodice de conținut, prin actualizarea site-ului WOWbyVINIMONDO.

Vă vom trimite o notificare înainte de a aduce orice modificări acestei Politici și vă vom oferi posibilitatea să consultați Politica de confidențialitate revizuita înainte de a alege să continuați să utilizați materialele noastre.

Vă rugăm să nu continuați să utilizați site-ul WOWbyVINIMONDO dacă nu sunteți de acord cu astfel de modificări. De asemenea, vă recomandăm să verificați această pagină pentru orice actualizare.

Termenii Politicii de confidențialitate se interpretează în conformitate cu legislația aplicabilă.

 

VARSTA MINIMA PENTRU UTILIZARE

Prin continuarea folosirii website-ului www.WOWbyVINIMONDO.ro declar ca sunt major. In caz contrar voi înceta utilizarea site-ului si voi trimite o solicitare la adresa de e-mail din secțiunea contact a acestui site în vederea ștergerii datelor mele.

 

INFORMATII DETALIATE. CONTACT

Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la modul în care tratăm și folosim datele dumneavoastră cu caracter personal sau doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la otilia.prodan@vinimondo.ro.

Undefined